Dragoste

#emotii #barbati #singuratate #sex #miros #popularitate #partenere #sensibilitate olfactiva

Motivul ciudat pentru care unii barbati au putine partenere sexuale

Noile descoperiri stiintifice nu contenesc sa ne surprinda, mai ales daca ele construiesc o legatura bizara intre doua aspecte considerate anterior fara puncte comune. O noua cercetare a psihologilor suedezi a identificat un motiv ciudat care explica de ce unii barbati au mai putine partenere sexuale decat altii.

Explicatia oamenilor de stiinta de la Universitatea Gothenburg din Suedia pentru tendinta unor barbati de a-si gasi mai greu partenere de viata nu se refera la statutul social, aspectul fizic sau trasaturile de personalitate. De vina pentru popularitatea scazuta in fata femeilor este, potrivit psihologilor suedezi, simtul olfactiv al barbatilor!

Mirosul slab, posibila sentinta la singuratate pentru barbati

Studiul efectuat de cercetatorii in psihologie din Suedia, publicat la finalul lunii noiembrie  in revista Biological Psychology, demonstreaza ca mirosul slab poate fi o sentinta la singuratate pentru sexul tare. Barbatii care se nasc cu o capacitate olfactiva redusa sau pacientii cu anosmie (lipsa sensibilitatii olfactive) tind sa aiba mai putine partenere sexuale de-a lungul vietii, comparativ cu barbatii binecuvantati cu miros fin.

Oricat de neclara ar parea legatura dintre dificultatile amoroase si simtul mirosului, psihologii suedezi sustin ca barbatii incapabili sa perceapa mirosuri in parametri normali tind sa ignore multe semnale emotionale de-a lungul vietii.

"Multe indicii sociale sunt transportate prin canalul olfactiv, motiv pentru care ei (n.r. - barbatii cu dificultati in interactiunea cu sexul opus) probabil ca rateaza multe semnale de-a lungul vietii", declara psihologul Ilona Croy, autorul principal al studiului.

Mirosul, canal al emotiilor

Un numar tot mai mare de dovezi stiintifice arata ca oamenii transmit emotii, in mod inconstient. prin miros. Un studiu anterior a demonstrat ca "mirosul" emanat de frica este contagios, pe cand alte cercetari au ilustrat capacitatea creierului de a diferentia mirosul transpiratiei declansate de sport si cea provocata de efort fizic, precum si influenta mirosului in alegerea unui partener.

Studiul suedez a descoperit ca barbatii care pot mirosi cu acuratete au, in medie, noua partenere sexuale de-a lungul vietii, comparativ cu cei cu disfunctii olfactive, care cuceresc maximum trei femei in toata existenta.

Fara interventia semnalelor olfactive, barbatii tind sa aiba un comportament explorator inhibat, sunt anxiosi in medii sociale si neincrezatori in sine, mai spun psihologii.
 

  •   2012-12-04
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Adelina Dobrin

Vezi toate articolele

Articole din dragoste

Sfatul expertului

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii