Daca ai fi sa o iei de la capat, ai face-o? De multe ori mi-a trecut prin cap acest gand, acum cand e prea tarziu. Toate prietenele mele, calite, zic ele, imi vorbesc de marile iubiri care le-au produs suferinta ca de niste prajituri pretioase pe care vor sa le mai savureze macar o data, desi stiu ca nu le pica bine la stomac.  De ce ai vrea insa sa te amagesti, cand stii ca se va termina si tu trebuie sa te obisnuiesti din nou cu ideea ca totul a fost doar un vis frumos si nimic mai mult? Sa fie oare masochism?
 

Intr-o discutie cu o prietena de-a mea, veterana in ale iubirilor marete cu final incert, am primit si raspunsul. Nu pot spune ca acesta mi-a produs vreo bucurie. Dar asta probabil si pentru ca il vad adevarat si real si de multe ori refuzam adevarul atunci cand acesta doare.

Eu: Atat de perfect sa fi fost totul, incat sa merite sa treci inca o data prin suferinta acea postuma ce iti sufoca si ultimul strop de energie?

Georgiana: Da. Fara sa clipesc, da. As da orice sa simt din nou ca plutesc, ca lumea imi apartine si ca nimic nu ma mai poate dobori. Desi, stiu, arati stupid cand esti indragostita. De fapt nu arati stupid, ci doar afisezi un zambet tampit pe care doar cei ce iubesc il inteleg. Pentru ceilalti, doar pasesti tacuta si surda la tot ce se intampla in jurul tau. De ce n-as vrea sa simt din nou lucrurile acestea?

Eu: Inimile sceptice ar zice ca din cauza suferintei ce o urmeaza. Aceea durere care dezbraca marea ta iubire de poleiala si o lasa goala si infrigurata.  De ce o minte indragostita prefera insa sa omita acest fapt, mai ales ca nu are certitudinea ca va mai retrai acele clipe de beatitudine afectiva. Sa fie oare masochism?

Georgiana: Sa iubesti este probabil cel mai frumos lucru si sentiment pe care ar putea sa-l aiba un om. Trairile pe care le ai sunt greu de descris in cuvinte, eul tau nu mai incape in propria piele si zambetele ti le culegi de pe buze precum fructele cazute dintr-un pom  mult prea copt.  Nu este ceva la care sa renunti usor.

Eu: Cum iti poti pastra insa dragostea intacta, atunci cand lunile de suferinta ce-i urmeaza o inraiesc secunda de secunda. Ce faci cand amintirea acelor clipe superbe pe care vrei tu sa le retraiesti dor atat de mult? Cand momentele de furie te fac slaba si iti urasti iubirea?

Georgiana: Cand nu mai pot de dor, prefer sa-mi amintesc de starea aceea pe care o aveam atunci cand eram fericita. De momentele de extaz care imi faceau inima claustrofoba intr-o carcasa toracica prea mica. Ma doare, stiu... insa e o durere dulceaga, fara de care n-as putea trai. 

Eu: Dar nu este mai bine sa-i vezi defectele? Nu stiu, sa iti amintesti taman de partile proaste ale relatiei respective si sa o uiti in felul acesta? Sa iti dai seama ca n-ai nevoie de el de fapt?

Georgiana: As putea, daca ar fi vorba doar de o indragosteala si nimic mai mult. O iubire adevarata insa nu se uita, nu are defecte si  nu trece niciodata. Imi amintesc perfect si acum, dupa mai bine de un an de zile, cum desenul chipului lui capata accente dramatice atunci cand ma supara sau serpuiri jucause atunci cand imi zambea si-mi spunea „Te iubesc!”. Ciudat insa, dar de acele defecte de care vorbesti tu nu reusesc sa-mi amintesc. Mi-e greu sa le mai vad. Si chiar daca o fac, le plac. Deci ar insemna sa ma contrazic un pic.

Eu: Sunt sigura insa ca ai momente cand te lasi cuprinsa si de slabiciune... esti totusi om.  Mai ales atunci cand semnele pe care el ti le da nu le mai poti descifra si amintirile voastre iti lasa un gust amar. De ce ai vrea sa retraiesti ceva care vine si iti da viata total peste cap, cand ai putea mai degraba sa-ti vezi de viitorul tau fara ca imaginea lui sa te urmareasca?

Georgiana: Pentru ca fara iubire m-as pierde pe mine si n-as mai stii de unde sa ma iau. Faptul ca am iubit asa cum mi-a fost ingaduit sa o fac, m-a ajutat sa scap de sentimentul de incomplet. Da, puteam trai in continuare aceasta viata anosta prin care fiecare dintre noi trecem. Dar eu am castigat in plus trei luni. Viata mea a fost mai lunga decat a celorlalti cu trei luni. De ce? Pentru ca dragostea i-a da semnificatie, stralucire, autenticitate.

Nu, nu regret nimic, chiar daca stiu ca nu pot da timpul inapoi pentru a-l intoarce din drum. ll doresc cu toata fiinta acum si ma doare. Insa nu-l cred pierdut. Il gasesc acolo in sertarasul cu amintiri si in cantecul gandurilor mele. Acolo va trai el permanent. Ma linisteste faptul ca atunci cand simt ca nu mai am aer, ca ma inec pur si simplu de prea multa dorinta, doar inchid ochii si deschid sertarul. El, ca materie, m-a parasit, starea pe care o traiam eu cand eram cu el, insa, nu ma va parasi niciodata.

Georgiana a avut o relatie scurta si furtunoasa acum un an si jumatate. Sentimentele ei sunt la fel de vii acum, ca in prima zi de iubire. Stie ca nu mai poate aduce inapoi trecutul dar ar vrea. Eu nu sunt de acord cu ea si asta pentru ca nu mi se pare normal sa traiesti in trecut. Tu ce parere ai? Ce ai face in locul ei? Ai lupta sa uiti sau te-ai intoarce mereu in trecut in speranta ca ti se va mai ingadui macar o clipa alaturi de el?
 
  •   2010-03-10
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Andreea Rebeca Penes

Vezi toate articolele

Articole din dragoste

Sfatul expertului

Top

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii