In ultimul timp tot dau nas in nas cu diverse persoane, implicate in relatii amoroase ce aduc satisfactii financiare si nimic mai mult. Cum obtin aceste satisfactii? Printr-o serie de compromisuri din ce in ce mai aberante. Pe de-o parte, tind sa le inteleg. Este an de criza, vremuri de rastririste, timpuri dificile.  Dar, ma intreb insa pana unde se poate ajunge pentru o situatie materiala mai buna?

Cate compromisuri trebuie sa faci de exemplu pentru o casnicie de interes si ce anume trebuie sa induri pentru a duce o viata linistita din punct de vedere material?

Pe la televizor, prin presa, pe strada, tot vedem cupluri formate dintr-o ea tanara, frumoasa si aparent fara perspective si un el, venerabil domn la o venerabila varsta si cu un venerabil cont intr-o banca de renume. Motivele pentru care el a ales-o pe ea, sunt clare. E tanara, e frumoasa si satisfactiile vin de la sine. Dar ea??? Pe ea ce o determina sa accepte o relatie de interes? De iubire nu poate fi vorba. Rare sunt cazurile in care fata alege aceasta cale, manata fiind de sentimentele fabricate de Cupidon . Si atunci ce poate fi?

Se spune ca banii nu aduc fericirea, dar o intretin. Ma gandesc ca aceste femei si-au insusit cu consideratie aceasta sintagma. Posibil sa fii renuntat la cautarea fericirii absolute pentru o serie de bucurii mai mici, suficiente insa pentru a umple acel gol lasat de lipsa iubirii supreme.  Dar cu ce pret?

Poti avea un stil de viata in care sa-ti satisfaci orice capriciu material: haine, saloane de coafura, cluburi de VIP-uri, orice lux te incanta. Insa cu inima cum ramane? Pot aceste femei sa-si suprime pornirile emotionale pentru satisfacerea unor nevoi sociale? Ele nu simt pasiune, dorinta, fluturasi in stomac?

Fluturasi in stomac mai mult ca sigur ca nu, dorinte sexuale insa da. SI ce fac cand acestea nu mai pot fi oprite? Se duc frumusel in gradina imensei vile in care locuiesc si il cauta pe gradinar .

Sunt si cazuri in care, unele dintre ele, cu un nivel al moralitatii usor mai ridicat, prefera sa rupa relatiile de interes in care sunt implicate si sa plece in cautarea fericirii absolute. Dar o mai pot gasi?

Cand traiesti o perioada mai indelungata de timp un stil de viata superficial din punct de vedere afectiv, incepi sa te obisnuiesti asa si sa te complaci. Te resetezi, iti schimbi gandirea si si de aici si capacitatea de a observa floarea din padurea de uscaciuni.

Pe de-o parte le apreciez pe fetele astea. Dragostea poate aduce mai multe prejudicii  spiritului decat o viata imbelsugata in care, ce-i drept trebuie sa-ti inabusi unele porniri emotionale.

In segmentul afectiv, lucrurile sunt mai complicate. Poti de exemplu sa iubesti pe cineva cu toata puterea ta, dar sa fie total inutil, atata timp cat acesta nu-ti raspunde la sentimente. Ajungi astfel la concluzia ca dragostea cu de-a sila nu se poate si te gandesti ca e mult mai simplu si sanatos sa seduci un varstnic bogat. Te uiti pe tine si pornesti la atac.

Mai am insa o nelamurire: Oare, fetele astea, ajunse ulterior la venerabila varsta de 50 vor simti in vreun moment sentimentul ca au trait de pomana? Ca spiritul lor a fost sarac in emotii? Voi ce ziceti?