Dezvoltare personala

#iubire de sine #psihologi #autoritate #iubire

Diferentele dintre autoritate si iubire, explicate de psihologi

Iubirea este un sentiment, o traire, o floare sadita prin conceptie in pamantul roditor al sufletului nostru si de care avem datoria sa ne ocupam pentru a o creste catre bogatia si bucuria infloririi, iar un asemenea dar nu poate fi supus unei masuratori sau analize mentale reci.

In orice religie, de oriunde ai apuca observarea ei, se vorbeste despre iubire. O iubire care este masurata, cantarita, analizata si filosofata uneori mult prea mult de catre mintea umana. Cu toate acestea, potrivit psihologului Laura Maria Cojocaru, acest sentiment grandios este deteriorat in experienta umana de opusul ei, care – paradoxal sau nu – nu este ura, ci frica. Privind din aceasta perspectiva, putem evidentia doua tipuri de frici: exterioara sau interioara.

"Frica exterioara este una insuflata intentionat pentru controlul maselor, al 'prostimii', lucru care in toate epocile s-a dovedit un 'rau' necesar de cele mai multe ori. Din ce motiv? Deoarece, inca sunt mult mai putine persoane care decid sa faca ceva bun si constructiv cu libertatea de gandire si simtire si care sa evite (constient si intentionat) tentatia exercitarii abuzive a puterii pe care ne-o da sentimentul ca suntem fiinte libere in mod natural; si pentru ca, inca isi pun amprenta cutumele educatiei, respectiv ceea ce generatiile anterioare te invata asa cum au fost invatate si ele: sa te feresti din principiu, sa fii mai mult in preventie, sa fii cu frica de parinti, de autoritate, de Dumnezeu; si pe care tu ii crezi, pentru ca 'au experienta'.", explica psihologul Laura Maria Cojocaru, presedintele Institutului de Neuro-Programare Lingvistica Somato-Integrativa (INLPSI).

"Frica din interior este acea experimentata prin observarea modelului celor din jur, prin primirea educatiei intentionate in acest sens, prin accesul la informatiile legate de controlul maselor si prin experientele personale in care am simtit un deranj de orice tip. si toate acestea, prin repetitie, devin convingeri si mod de viata si ajung sa ne directioneze din interior", adauga psihologul Laura Maria Cojocaru.

De unde incepem cu lectia iubirii?

Iubirea incepe cu iubirea de sine (si nu, nu este egoism!), in sensul respectarii darurilor cu care am fost inzestrati (vezi Pilda talantilor din Predica de pe munte a lui Iisus Hristos), al respectului fata de corpul nostru (vehiculul sufletului in aceasta lume), al respectului fata de sanatatea noastra fizica, mentala, psihica si emotionala. Caci, cum altfel poti fi de ajutor celor din jur si cum altfel poti darui, daca nici pentru tine nu stii si nu ai din ce?

“Iubirea continua cu detasarea de frica, pentru ca e mai greu, daca nu imposibil, sa poti iubi ceva/pe cineva care te sperie. Mai precis, este important sa ne detasam de frica de autoritate, pentru ca nu este nimeni "mai autoritate" decat altcineva. Suntem cu totii doar pioni in aceasta lume si jucam unii fata de altii doar niste roluri care ne ajuta sa invatam si sa evoluam. In aceeasi ordine de idei, este important sa ne detasam de ideea de autoritate divina, deoarece Dumnezeu nu este nici seful nostru, nici calaul nostru si nici sluga noastra care ne implineste dorintele. Dumnezeu este in relatie directa cu noi, nu autoritate ci ghid, nu pedepsitor ci model de iertare, acceptare si iubire si nu are nicio datorie fata de noi sa ne implineasca toate scenariile noastre mentale, ci este langa noi cu rabdare sa crestem in ritmul nostru, nu pentru el, ci prin El”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru.

loading...
  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din dezvoltare-personala

Expertul Acasa.ro, psiholog Daniela Nicoleta Dumitrescu: 10 ani in plus sau 10 ani cu plusuri?

Experti Familie & Relatii

Expertul Acasa.ro, psiholog Daniela Nicoleta Dumitrescu: Copiii nu trebuie sa fie atenti, copiii trebuie sa fie curiosi!

Experti Familie & Relatii

Expertul Acasa.ro, psiholog Daniela Nicoleta Dumitrescu: A sti sa fii cu tine insuti

Experti Familie & Relatii

Expertul Acasa.ro, Daniela Irimia: Cele 3 moduri prin care comunicam zi de zi

Experti Familie & Relatii

Sfatul expertului

Top

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.