Sex

#erectie #medicament #viagra #boli de inima

Cum sa depasesti problemele de erectie

O pana sexuala poate parea banala si absolut normala intr-un anume moment, mai ales daca ne gandim la stresul de peste zi. Insa, daca aceasta devine frecventa, risca sa puna cuplul in pericol. Potrivit statisticilor doar un barbat din patru consulta un medic pentru a afla cauza tulburarilor de erectie de care sufera.

Disfunctia erectila, definita medical prin incapacitatea de a obtine sau de a mentine o erectie suficienta pentru a indeplini actul sexual, este inca un subiect tabu, destul de dificil de abordat, atat cu partenera de viata, cat si cu medicul.

Cand este timpul sa consulti un medic

Tulburarile de erectie au la origine suferinta, pierderea increderii in sine, chiar depresia. Totusi, exista in prezent solutii medicale adaptate fiecarei persoane in parte. Medicii pun diagnosticul de tulburare erectila daca tulburarile persista de cel putin 3 luni.

Odata diagnosticul stabilit, medicul verifica daca problemele de erectie nu sunt cauzate de anumite efecte secundare ale unui tratament impotriva hipertensiunii arteriale sau a diabetului. Daca nu este cazul, specialistul poate sa prescrie un medicament destinat facilitarii erectiei in cazul in care tulburarile sunt de natura organica sau psihologica.

Medicamente pentru problemele de erectie

Exista in farmacii trei medicamente destinate problemelor de erectie la barbati. Aceste medicamente au rolul de a facilita afluxul de sange in tesuturile penisului si se dovedesc eficiente in 80% dintre cazuri. Viagra, prezent pe piata de mai mult de 10 ani, a fost primul medicament aparut si este prescris la peste 30 de milioane de persoane, dupa care a urmat Cialis si Levitra.

Acestea sunt medicamente care prelungesc starea de erectie, insa nu trebuie sa te astepti sa ai erectie daca nu exista stimulare sexuala intre parteneri.

Contraindicatii la medicamentele pentru problemele de erectie


Medicamentele destinate disfunctiilor de erectie sunt in general bine tolerate de organism. In general s-au depistat efecte secundare precum durerile de cap sau de stomac, durerile musculare sau congestia nazala.

Pentru a fi mai usor asimilate de organism, atat Viagra, cat si Levitra trebuie sa se ia la o anumita distanta fata de mese. Este bine sa eviti consumul de suc de grepfruit, care impiedica absorbtia principalelor substante active din compozitia medicamentelor.
In ceea ce priveste contraindicatiile, acestea sunt destul de putine.

Insa, s-au remarcat cateva contraindicatii in legatura cu derivatii nitriti prescrisi pentru a trata anumite tulburari cardiace. Asadar, persoana care vrea sa ia un astfel de medicament nu trebuie sa aiba antecedente cardio-vasculare recente (infarct, atac cerebral).

Tratamentul medicamentos pentru problemele de erectie este destul de scump si nu face parte din categoria medicamentelor compensate. De aceea, inainte de a urma un astfel de tratament este important sa stii daca tulburarile de erectie nu sunt legate eventual de probleme profesionale, financiare sau conjugale.

Tulburarile erectile pot semnala o boala de inima

Un sfert dintre barbatii care sufera probleme de erectie prezinta un risc cardio-vascular. Explicatia: artera penisului este o artera ca toate celelalte, care se poate scleroza, mai ales ca este una dintre cele mai stramte din corpul uman. Astfel, in caz de hipertensiune, colesterol sau diabet, aceasta artera este prima obstructionata.

Pentru ca se stie faptul ca disfucntia erectila se manifesta in jur de trei ani inainte de aparitia unei probleme cardiace , aceasta poate fi considerata ca unul dintre primele semne ale unei probleme vasculare. Un motiv in plus sa consulti medicul fara intarziere pentru un bilant cardio-vascular.
 

  •   2009-12-16
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Ana-Maria Dragomir

Vezi toate articolele

Articole din sex

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, asistent social Romelia Blejan: „Cum va fi viata mea dupa aparitia unui copil?”

Expertul Acasa.ro, asistent social Romelia Blejan

Pune o intrebare

Top

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psiholog Daniela Nicoleta Dumitrescu: Hobby sau profesie?

Expertul Acasa.ro, psiholog Daniela Nicoleta Dumitrescu

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii