Cineva mi-a spus la un moment dat ca timpul celuilalt este foarte important, iar atunci cand intarzii sau promiti ceva si nu te tii de cuvant, nu faci decat sa-ti bati joc de timpul acelei persoane si implicit de ea.

Lucrul acesta m-a pus pe ganduri putin si asta pentru ca eu nu obisnuiam sa pun pret pe punctualitate de fel si adeseori se intampla sa promit ceva si sa nu ma tin de cuvant. Intotdeauna m-am bazat pe faptul ca prietenii si familia ma vor intelege si ma vor accepta. „Pana la urma, ma stiu cat de aeriana si cu capul in nori sunt. N-au ce sa-mi ceara, nu e ca si cum as face-o intentionat”, imi ziceam inciudata atunci cand observam ca prea putini se mai riscau sa-si puna increderea in mine.

Toate acestea pana cand mi-am intalnit si eu nasul. Se pare ca trebuia sa se gaseaca si o persoana mai lipsita de cuvant si de punctualitate decat mine, nu? Ciudat insa ca aceasta a trebuit sa se fie exact persoana care pana nu demult imi povestea de cat de important este sa respecti timpul celuilalt.

Poate pornind de la aceasta premisa si stiind ca nici eu nu sunt vreun ceas elvetian reglat la milisecunda, am acceptat la inceput. Astfel, cand mi se promitea ceva si nu se realiza sau cand se stabiliea o data si se amana, imi ziceam mereu: „Ei, asta e. O intelegem si p-asta. Pana la urma nu este asa important sa respecti o promisiune . Ca doar stiu ca ma respecta pe mine ca persoana. Mai mult ca sigur a avut o scuza plauzibila pentru care a procedat astfel”.

 Cu timpul insa, cand am observat ca numarul datelor reprogramate le intrecea pe cel al datelor infaptuite si cand am vazut cum promisiunile zboara prin aer dar refuza sa se astearna la sol, nu prea mai gaseam scuza aceea plauzibila. Realizasem ca nu, nu ma respecta pe mine ca persoana si ma intrebam din ce in ce mai des de ce mai accept situatia asta.  Pana la urma, daca observi ca o persoana nu e demna de incredere, o lasi in plata Domnului si pleci mai departe, nu?

Atunci insa mi-am amintit de familia si prietenii mei si motivul pentru care ei nu ma lasau pe mine in plata Domnului, ci din contra ma acceptau cu aceste defecte. Motivul era simplu de altfel: pentru ca ma iubeau si atunci cand iubesti tinzi sa treci cu vedere peste multe lipsuri si sa faci multe concesii .

Lucrul acesta m-a intristat. Da, e adevarat, ii accepti defectele, insa lucrul acesta nu face cu nimic mai putin dureros comportamentului lui si nu sterge cu nimic dezamagirea pe care o simti atunci cand observi ca numarul acelor promisiuni ramase in aer se inmulteste. Tocmai de aceea, am invatat in timp sa-mi respect mai des cuvantul dat si sa fiu mai punctuala, macar pentru persoanele care conteaza pentru mine. Si nu stiu daca lucrul acesta l-am invatat din vorbele de duh pe care mi le-a spus cel ce se dadea demn de incredere la inceput de poveste sau din comportamentul lui ulterior care mi-a infirmat intocmai spusele lui.

foto : www.aprill.files.wordpress.com