O prietena de-a mea chiar a crezut cu tarie in acest concept, potrivit caruia un copil poate salva o casnicie, si a pierdut.
Maritata de 10 ani cu Matei, Ioana a ajuns la un moment dat intr-un punct mort al casniciei ei. Un copil in viata de cuplu exista deja, o aveau pe Maria. Insa aceasta era acum suficient de mare incat sa nu mai aibe nevoie de ingrijire totala secunda de secunda.
Astfel, nemaifiind nevoiti sa se gandeasca non-stop doar la scutece , biberoane si ture nocturne atunci cand plange copilul, cum faceau cu ceva timp in urma cand Maria avea doar cateva luni, Ioana si Matei au ajuns in timp sa se indeparteze unul de celalalt. Relatia lor de cuplu prezenta fisuri de ceva vreme si acum acestea ieseau la iveala mai mult decat oricand.
Nu se mai intelegeau de niciun fel dar niciunul dintre ei nu dorea sa se gandeasca la lucrul acesta. Ioanei de altfel incepuse sa-I fie din ce in ce mai dor de vremurile cand Maria nu avea nici macar un anisor si sotul ei era mai indragostit ca niciodata.
Dorind atat de mult sa simta din nou iubirea aceea netarmuita, s-a decis ca singura solutie ar fi sa mai faca un copil. Nu se punea problema ca nu ar fi avut bani cu care sa-l creasca sau ca Maria nu si-ar fi dorit un fratior. Din contra. Ca atare de ce sa n-o faca?
Si-au urmat astfel indemnul inimii si a venit pe lume Alex. La inceput lucrurile au mers perfect intre cei doi soti. Ioana si Matei s-au dedicat total celui mic cat si Mariei si au uitat de lucrurile nerezolvate dintre ei. Erau ca doi indragostiti care acum se cunosteau din nou. Insa doar pentru o perioada scurta de timp.
Acum, cand Alex a implinit 2 ani, Ioana simte ca discutiile si certurile dintre ea si Matei au revenit. Incearca pe cat posibil sa le evite dar traieste constant cu teama ca problemele conjugale s-ar putea inrautati atunci cand Alex se va mari.
Cand ajungi sa traiesti cu frica incepi sa te intrebi daca este totusi bine sa te folosesti de un copil pentru a acoperi fisurile unei relatii cu probleme si sa-ti faci mustrari de constiinta ca ai fost egoist.
Specialistii au denumit aceasta incercare a unui cuplu de a salva o casnicie printr-un copil drept sindromul copilului-adeziv. Acest concept este cat se poate de real in zilele noastre, pentru multi nasterea unui copil presupunand cimentarea unei relatii mai putin fericite si cresterea intimitatii in cuplu. Mai ales in cazul in care ambii adulti iubesc rolul de parinte. Insa este acest lucru corect fata de copil?
Pana la urma, oricati copii ai avea la un moment dat acestia tot cresc mari si parasesc caminul. Atunci cei doi parteneri se reintalnesc si trebuie sa convietuiasca unul cu celalalt. E adevarat ca un copil poate actiona drept un liant intre parteneri, insa el nu poate inlocui apropierea si intimitatea in cuplu. Si odata si odata problemele tot ies la iveala.
Ceea ce nu inteleg insa parintii care sufera de acest sindrom este ca tot copilul plateste pentru greselile lor. Inconstient , acestia exercita o presiune teribila asupra copilului lor.
Chiar daca probabil nu i-o vor spune, cel mic isi va da seama in timp ca motivul pentru care parintii lui sunt inca impreuna este chiar el. Si sa faci un copil respunzator pentru viata ta de cuplu este pur si simplu egoist. Ii umbresti copilaria si il obligi sa se maturizeze inainte de vreme, fara ca el sa poata riposta.
Foto : www.pixdaus.com
