Relatii

# legea familiei #casatorie acelasi sex #cod civil #drepturile_omului

Povestea uimitoare a lui Clai si a lui Adrian, o familie nerecunoscuta in Romania

Adrian si Clai formeaza un cuplu de 14 ani. De 6 ani sunt casatoriti si de trei ani incearca sa se mute in Romania ca o familie. Aici insa nu le este recunoscut certificatul de casatorie obtinut la Bruxelles, asa ca Clai, fiind cetatean american, nu poate sta mai mult de trei luni in Romania, ca turist sau in alte scopuri. Iata povestea lor de dragoste:

Soții Coman-Hamilton, Adrian şi Clai, s-au cunoscut în vara anului 2002 la New York şi încă de atunci formează un cuplu. „Prima noastră întâlnire a fost în Central Park.  L-am recunoscut pe Adrian când trecea strada și n-am putut să nu observ cât de frumos și demn era. După ce ne-am cunoscut, nu ne-am putut dezlipi unul de altul. Prima noastră întâlnire a durat ore întregi și ne-a fost clar că urma să ne mai vedem,”  își aduce aminte Clai.

Înainte să se căsătorească, cei doi au format un cuplu stabil vreme de opt ani. „Abia după trei ani de relație în care am ajuns să ne cunoaștem foarte bine am decis să ne mutăm împreună. Mă temeam, evident, că rutina de a trăi împreună va reduce dimensiunea romantică a relației. Însă de fapt am realizat că ne face plăcere această rutină, iar romanța nu s-a încheiat. Relația noastră s-a schimbat în bine, am devenit și mai apropiați când am împărțit un cămin. Prietenii au devenit comuni, ne-am cunoscut familiile, am fost în vacanțe alături de ei, ne-am dus la școală în același timp. Eu am făcut facultatea de științe politice și un master în drepturile omului, iar el design grafic,” povestește Adrian.

În 2009, Adrian a fost nevoit să părăsească New York-ul singur, pentru a lucra la Parlamentul European. Și Adrian, și Clai, aveau credite de plătit pentru apartament și facultate, într-un climat economic dificil în  Statele Unite, în plină criză financiară. Relația la distanța nu a fost ușoară, mai ales că amândoi munceau din greu ca să își facă o carieră și să ajungă la un moment dat iar împreună.

„În 2010, când l-am cerut pe Clai în căsătorie, eram deja departe de el de peste un an. Cât am stat la distanță am înteles că e partenerul meu de viată, la bine și la greu. La acea vreme încă nu ne puteam căsători la New York și am realizat că, fiind rezident belgian, trăiam pentru prima dată într-un cadru juridic care recunoștea relația noastră, prin căsătorie. El a fost foarte emoționat, mi-a spus „da” pe loc, a fost foarte romantic, așa prin Skype cum era. Iar patru luni mai târziu eram deja căsătoriți la Bruxelles.”

Însă în acei ani rata șomajului creștea în toată Europa și în 2012 Adrian și-a încheiat contractul la Parlamentul European. A început șă își caute de lucru în Belgia și în Statele Unite, și s-a gândit și la România. S-ar fi întors acasă, la părinți, rude și prieteni. Îi era dor de ei, dor de țară. Dar nu l-ar fi lăsat pe Clai în urmă. Știa că membrii de familie ai cetățenilor europeni au garantat dreptul la rezidență când se mută împreună în alt stat al Uniunii Europene. 

Adrian a mers la Consulatul României din Bruxelles pentru a transcrie certificatul de căsătorie, un document necesar pentru cererea de rezidenta în Romania pentru Clai. „Îmi amintesc că funcționarii au închis câteva minute ghișeul pentru a vorbi între ei. Apoi mi-au comunicat că nu îmi pot transcrie certificatul de căsătorie.  În acel moment am simțit doar umilință și tristețe - am ieșit de la consulat cu o foaie prin care ziceau că nu îmi pot recunoaște familia. Niciunui alt om din acea sală nu i s-ar fi răspuns la fel.  A fost primul moment când relaționam cu statul român ca persoană căsătorită. Am înțeles că pentru România eu sunt necăsătorit, că nu contez. Am plecat de acolo foarte apăsat; m-a afectat foarte tare refuzul propriei mele țări. Am luat spre casă tramvaiul și am uitat să compostez biletul; am primit pentru asta o amendă.” 

Din acel moment Adrian și Clai au început lupta cu statul român, susținuți de părinți, familie, dar și de Asociația ACCEPT și Coaliția anti-discriminare. Iustina Ionescu, avocată de drepturile omului, îi reprezintă din 2013, când au început la Inspectoratul General pentru Imigrări demersurile prin care au solicitat recunoașterea relației de familie dintre cei doi soți în vederea exercitării dreptului la libertate de circulație pe teritoriul Uniunii Europene.

 Instanțele din România au avut nevoie de 3 ani pentru a hotărî cine e abilitat să judece cazul. A ajuns pe rolul Judecătoriei Sectorului 5, care a decis să trimită la CCR excepția de neconstituționalitate ridicată de Asociația ACCEPT privind articolul 277 alineatele 2 și 4 din Codul Civil. Aceste prevederi interzic recunoașterea pe teritoriul României a căsătoriilor între persoane de același sex încheiate în străinătate, însă aparent fără ca această interdicție să vizeze libertatea de circulație a cetățenilor UE. În practică, autoritățile române nu recunosc statutul de membru de familie al unui soţ dintr-un cuplu de acelaşi sex, nici măcar când e vorba despre exercitarea liberei circulaţii ca cetăţean european, pentru reîntregirea familiei.

„În România, nu există relația noastră care durează de 14 ani de zile. Tot ce am clădit nu e recunoscut. Clai nu poate primi dreptul de a locui în România, cu toate că este soțul meu. Poate veni doar ca turist pentru că este cetățean american sau în alte scopuri. La bătrânețe îmi doresc să mă întorc acasă, unde m-am născut și am crescut. Vreau să pot să fac asta fără probleme alături de familia mea, de omul pe care îl iubesc,” încheie Adrian.

loading...
  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din relatii

Expertul Acasa.ro, psiholog Daniela Nicoleta Dumitrescu: Copiii nu trebuie sa fie atenti, copiii trebuie sa fie curiosi!

Experti Familie & Relatii

Expertul Acasa.ro, psiholog Daniela Nicoleta Dumitrescu: A sti sa fii cu tine insuti

Experti Familie & Relatii

Expertul Acasa.ro, Daniela Irimia: Cele 3 moduri prin care comunicam zi de zi

Experti Familie & Relatii

Expertul Acasa.ro, psiholog Elena Done: Cele trei valori ale stimei de sine. Le stiai?

Experti Familie & Relatii

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psiholog Daniela Nicoleta Dumitrescu: Conflictul dintre generatii a devenit… „razboi”

Expertul Acasa.ro, psiholog Daniela Nicoleta Dumitrescu

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.