Relatii

#chimie #hormoni #creier #dragoste

Ce se intampla in creierul tau cand te indragostesti

Secole la rand, oamenii au crezut ca emotii precum dragostea, atractia si atasamentul apar din inima si nu au prea mare legatura cu creierul. De aceea se spune ca dragostea e oarba, ca sentimentele si ratiunea se bat cap in cap de multe ori. Si totusi, toate emotiile ne vin tot de la creier, inima este doar cea care bate mai tare, la comanda lui.

Stiinta atractiei cuprinde multe studii care au demonstrat ca reactiile chimice care au loc in creier sunt responsabile pentru indragostire si emotii.

Elementul chimic al dragostei nu se regaseste in tabloul lui Mendeleev

Asa numitul element chimic al dragostei responsabil pentru indragostire, emotii, fluturi in stomac, este de fapt o combinatie de adrenalina, testosteron, oxitocina si altele.

Atunci cand intalnim o persoana care ne place, creierul declanseaza eliberarea de variate elemente chimice in corp. Aceste chimicale si hormonii dragostei altereaza starea mentala, astfel ca va veti trezi ca percepeti totul altfel si va comportati diferit. Oxitocina creste timpul petrecut admirand ochii persoanei iubite, in timp ce amplifica abilitatea de a descifra emotiile.

Oxitocina, „drogul dragostei”

Nivelul de oxitocina creste atunci cand oamenii se imbratiseaza sau fac dragoste. Nu exista, totusi, dovezi care sa justifice aceasta denumire de „drog”, chiar daca oxitocina se comporta ca un amplificator al activitatii cerebrale atunci cand experimentam o emotie. Putem folosi, insa, o metafora.

Stiintific, dragostea este o reactie chimica. O persoana indragostita are niveluri crescute de oxitocina si vasopresina, hormoni eliberati in creier de hipotalamus si responsabili pentru sentimente puternice de atasament.

Potrivit unui studiu, dragostea este impartita in trei categorii: dorinta, atractie si atasament, fiecare avand setul propriu de hormoni ale caror valori cresc atunci cand o persoana experimenteaza aceste emotii.

Dorinta vine la pachet cu niveluri mai mari de testosteron si estrogen; atractia - cu dopamina, norepinefrina si serotonina; atasamentul este strans legat de oxitocina si vasopresina. Cand suntem atrasi de cineva adrenalina ne face sa rosim, ne provoaca transpiratia palmelor si ne face inima sa bata mai repede.

Studiile au aratat ca este posibil ca oxitocina sa ne faca sa ne indragostim; ea are efecte de imbunatatire a relatiei favorizand increderea, empatia, amintirile pozitive, fidelitatea, comunicarea pozitiva și procesarea semnalelor privind crearea unei legaturi cu cealalta persoana. Pe langa oxitocina, dopamina si norepinefrina ne fac sa fim zapaciti, plini de energie si atat de emotionati incat nu putem manca sau dormi, adica toate acele senzatii inexplicabile care vin odata cu indragostirea.

Oxitocina nu are legatura doar cu indragositrea si cu inceputul unei relatii, valorile ei ramanand ridicate si pe masura ce relatia evolueaza.

Patru lucruri care se intampla in corpul tau cand te indragostesti

Surprinzator, cand experimentam atractia, se produce o scadere de serotonina, care are de a face cu apetitul si starea de spirit. Oamenii de stiinta sunt de parere ca nivelul scazut de serotonina se afla la baza pasiunii vecine cu obsesia pe care o experimentam la inceputurile dragostei. La fel oamenii care sufera de tulburari obsesiv –compulsive au un nivel scazut de serotonina.

Indragostirea si atractia simtita catre o persoana genereaza reactii ale corpului care sunt demne de studiat intr-un laborator.

1. Corpul se excita si produce adrenalina

Adrenalina, secretata de glandele suprarenale atunci cand suntem excitati, este unul dintre cei mai interesanti hormoni ai dragostei deoarece suprima unele functii ale corpului, in timp ce intensifica altele. Aceasta este un hormon al supravietuirii, dar in dragoste ne ajuta sa urmarim atractia in ciuda tuturor pericolelor si temerilor.

Cresterea nivelului de adrenalina are ca efecte dilatarea pupilelor, transpiratie mai abundenta, ritm cardiac accelerat, un sentiment intensificat de anxietate si nervozitate si fluturi in stomac. In plus, cercetarile arata ca nivelul de adrenalina din corp creste odata cu atractia.

2. Creierul produce mai mult testosteron si estrogen care sporesc atractia

Corpul elibereaza testosteron atat la barbati, cat si la femei, dar estrogen doar la femei. La femei, estrogenul creeaza dorinta de apropiere fizica si dorinta sexuala. Testosteronul creeaza dorinta sexuala, deschidere si seductie la ambele sexe. Eliberarea acestor hormoni este reactia imediata a corpului atunci cand intalnim un posibil partener si un indemn la reproducere.

Estrogenul face femeile mai atragatoare in ochii barbatilor, nivelul crescut al acestuia putand fi observat in stilul vestimentar mai provocator, o deschidere mai mare spre flirt si, de asemenea, in schimbarea mirosului, a tonului pielii si a tonului vocii. De cealalta parte, testosteronul ii face pe barbati mai atragatori in ochii femeilor, ajutandu-i sa para mai masculini, si le creste apetitul sexual.

3. Corpul este inundat de hormonii starii de bine

Dopamina, serotonina si oxitocina, denumiti si hormonii starii de bine, sunt eliberati la scurt timp dupa ce intalnim pe cineva care ne atrage.

Dopamina declanseaza o eruptie intensa de placere cu un efect asupra creierului asemanator cu cel descris de dependentii de cocaina. Eliberarea cantitatilor mari de dopamina in corp duce la cresterea nivelului de energie, la o nevoie scazuta de mancare si somn; toata atentia se concentreaza spre persoana de care ne indragostim si avem o nevoie mai mare de atentie, sentimente de emotie si fericire.

Serotonina vine sa echilibreze starea de spirit, apetitul, dorinta si functia sexuala. Acest hormon este esential pentru startul unei noi relatii deoarece leaga toate gandurile de persoana iubita si nimic altceva. Oamenii de stiinta spun ca ne gandim la persoana draga noua cu 65% mai mult decat la alte lucruri la inceputul unei relatii.

Oxitocina, numita si hormnul imbratisarii, este eliberata in mod egal la femei si barbati care impart sentimente romantice, defineste profunzimea dragostei si formeaza atasamentul pentru partener. Potrivit unui studiu, oxitocina este asociata cu formarea perechii, mentinerea acesteia si atasamentul fata de partener.

4. Corpul produce hormonul de legatura, vasopresina

Vasopresina este un hormon al dragostei eliberat de creier la finalul fazei de atractie. Acesta este responsabil pentru transformarea unei simple atractii sexuale intr-o relatie matura, dedicata si autentica. De asemenea, mentine dragostea vie in timp.

Vasopresina este cunoscuta si ca elementul chimic al monogamiei. Aceasta induce dorinta de a sta cu o persoana si faciliteaza un atasament emotional puternic prin incurajarea comportamentelor care duc la relatii monogame pe termen lung. Vasopresina aduce un sentiment de calm, siguranta, confort, uniune emotionala si dorinta de protejare reciproca.

Atunci cand nivelul de vasopresina scade in organism, legatura din cuplu slabeste si partenerii incep sa gaseasca si alte persoane atragatoare.

FOTO: piqsels.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Expertul Acasa.ro, psiholog Elena Done: Identitatea de sine

Experti Familie & Relatii

Expertul Acasa.ro, psiholog Daniela Nicoleta Dumitrescu: 10 ani in plus sau 10 ani cu plusuri?

Experti Familie & Relatii

Expertul Acasa.ro, psiholog Daniela Nicoleta Dumitrescu: Copiii nu trebuie sa fie atenti, copiii trebuie sa fie curiosi!

Experti Familie & Relatii