Dezvoltare personala

#voluntariat #voluntari #imparte.ro #actiuni caritabile

Cum sa recunosti meritele voluntarilor

Recunoasterea contributiei pe care un voluntar a avut-o la proiectul tau caritabil, indiferent ca este vorba de un voluntar online sau un voluntar care a lucrat pe teren, este extrem de importanta pentru imaginea fundatiei sau asociatiei tale.

Aceasta recunoastere a meritelor ajuta voluntarii sa ramana fideli unei organizatii si atrage atentia altor potentiali voluntari si de ce nu, chiar a donatorilor si sponsorilor.

In mediul traditional (cum altfel sa-i spunem in afara de offline), majoritatea voluntarilor isi gasesc inspiratia si motivatia din contactul cu ceilalti membri ai organizatiei, fie ca sunt alti voluntari sau angajati . Asta se intampla intr-un mod informal de obicei, in pauzele de cafea, participand la diverse intalniri si in cadrul pregatirii pentru evenimente.

Partea buna este aceea ca voluntarii au o perceptie directa si imediata asupra impactului pe care il au in cadrul organizatiei sau al proiectului.

Multe fundatii si asociatii au implementat si un program de recunoastere formala a contributiei valoroase a voluntarilor prin oferirea de diplome, insigne, materiale promotionale, carduri de membru cu avantaje precum discounturi si intrari gratuite.

Insa, nimic nu este mai important decat recunoasterea informala a meritelor. Asta este ceea ce ii determina pe voluntari sa devina veterani.

ONG-urile folosesc din ce in ce mai mult mediul online in planificarea, comunicarea si desfasurarea campaniilor lor. Multe dintre ele apeleaza si la voluntari online care lucreaza de acasa , de la serviciu sau de la scoala. Tot internetul vine in ajutor si inlesneste manifestarea aprecierii pentru voluntarii online.

Totusi, pentru ca aprecierea sa fie de impact si sa motiveze sau chiar sa-i faca mandri pe voluntari, iata cateva sugestii de folos:

Nu rata momentul oportun

Multumeste imediat dupa realizarea unei sarcini importante sau la incheierea unei etape ori a proiectului. Nu astepta sa spui multumesc in saptamana nationala a voluntariatului sau cand vrei sa lansezi un proiect nou si ai din nou nevoie de voluntari. Ofera imediat feedback pozitiv, chiar si cu un simplu email cu subiectul “multumesc”.

Arata consistenta

Consistenta in a trata toti voluntarii la fel, indiferent ca fac voluntariat in sensul traditional sau online. Nu fa diferente nici intre voluntarii cu experienta si cei noi. Este important pentru a te asigura ca organizatia ta atrage permanent noi voluntari.

Recunoaste fiecare contributie, fie ca e mica sau mare.

Fiecare activitate conteaza, altfel nu ar mai trebui facuta. Voluntariatul nu este (sau nu ar trebui sa fie) o intrecere intre voluntari. Fiecare ofera cat poate pentru obiective comune, pentru care de buna voie depun eforturi. Intr-o fundatie nu ar trebui sa existe superstaruri asa cum se intampla in corporatii.

Incluziunea e elementul cheie

Din cercetarile care s-au facut in domeniul voluntarilor a reiesit ca cei mai multi voluntari se simt cel mai mult apreciati atunci cand sunt invitati sa participe la luarea deciziilor si se simt parte a echipei.

Iata cateva idei specifice pentru recunoasterea meritelor voluntarilor online:

- Recunoaste meritele in newsletterele trimise, in comunicate de presa si raportul anual al organizatiei.

- Creeaza un badge cu un mesaj de tipul “ Voluntar de profesie ” pe care sa-l trimiti acestora prin posta sau curier.

- Inrameaza fotografii cu voluntarii in actiune si decoreaza holurile institutiei

- Pune voluntarii in CC atunci cand trimiti mailuri interne care privesc actiunile in care acestia sunt implicati

- Cere feedback din partea voluntarilor despre proiectele in care s-au implicat, intreaba-i cum considera ca au fost sustinuti de angajatii organizatiei si demonstreaza ca vei folosi acest feedback pentru a imbunatati programele de voluntariat

- Invita voluntarii online la evenimente speciale , traininguri pentru angajatii si alte ocazii

- Trimite voluntarilor online obiecte promotionale: cani, tricouri si alte obiecte utile cu insemnele si mesajele companiei, sau si mai bine, cu mesajele campaniei de voluntariat

- Tot in aceasta nota poti trimite cadouri voluntarilor care s-au implicat in mod deosebit in campanie

- Trimite-le o felicitare tiparita in care sa le multumesti pentru contributia avuta la succesul programului


Idei pentru recunoasterea meritelor tuturor voluntarilor


- Creeaza un profil pentru Voluntarul Saptamanii sau Voluntarul Lunii pe siteul companiei

- Obtine din partea beneficiarilor campaniei de responsabilitate sociala note de multumire scrise adresate voluntarilor

- Pregateste certificate / diplome de multumire si de recunoastere a meritelor pentru fiecare voluntar. Asigura-te ca sunt personalizate, semnate de conducerea companiei si, de ce nu, descarcabile online pentru voluntarii online. Scrie cateva randuri despre contributia concreta pe care au adus-o

- Ofera un forum intern pentru toti voluntarii, unde acestia pot discuta despre experienta pe care au capatat-o si afla raspunsuri de la cei cu care colaboreaza. Acest lucru creeaza un simt al comunitatii in cadrul organizatiei.

- Invita voluntarii sa participe la intalniri consultative, premergatoare desfasurarii proiectelor.

- Pregateste un scurt video prin care le multumiti voluntarilor pentru contributia adusa. Mesajul poate veni din partea coordonatorului de voluntari, din partea directorului general sau chiar din partea beneficiarilor.

- Listeaza toti voluntarii si contributia avuta pe siteul companiei. Include fotografii cu acestia in timpul activitatilor. Nu uita sa obtii din partea acestora acceptul de a publica aceste imagini si numele lor. Copiii nu trebuie identificati decat dupa prenume si aveti grija sa obtineti acordul scris al parintilor chiar inainte de a-i fotografia.

- Creeaza un badge sau logo online pe care voluntarii il pot incarca pe siteul propriu sau pe profilele din retelele de socializare, care sa arate ca sustin organizatia si campaniile caritabile sau ecologice pe care aceasta le desfasoara.

- Nu in ultimul rand fiti activi pe retelele de socializare si multumiti-le in mod public prin mesaje in aceste retele!

Succes in atragerea a cat mai multi voluntari valorosi!

Citeste articolul pe Imparte.ro - Cum sa donezi inteligent.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din dezvoltare-personala

Expertul Acasa.ro, psiholog Elena Done: Identitatea de sine

Experti Familie & Relatii

Expertul Acasa.ro, psiholog Daniela Nicoleta Dumitrescu: 10 ani in plus sau 10 ani cu plusuri?

Experti Familie & Relatii

Expertul Acasa.ro, psiholog Daniela Nicoleta Dumitrescu: Copiii nu trebuie sa fie atenti, copiii trebuie sa fie curiosi!

Experti Familie & Relatii

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psiholog Daniela Nicoleta Dumitrescu: Conflictul dintre generatii a devenit… „razboi”

Expertul Acasa.ro, psiholog Daniela Nicoleta Dumitrescu

Pune o intrebare

Sfatul expertului