Dezvoltare personala

#depresie psihologi #mituri depresie #depresie

8 mituri despre depresie, demontate de psihologi

Romania este tara cu cele mai putine persoane din Uniunea Europeana care sufera de depresie cronica (1,5%), potrivit raportului Eurostat. La polul opus sunt tari care, altminteri, sunt foarte bine clasate in indexurile mondiale privind fericirea, precum Finlanda (10,5% dintre persoane sufera de depresie cronica), Suedia (9,6%) sau Luxemburg (9,5%).

Acest procent foarte scazut inregistrat de tara noastra este cauzat de faptul ca depresia in Romania este o tulburare inca mult subdiagnosticata, iar in realitate situatia poate fi alarmanta.

„Din nefericire, in ceea ce privește depresia, exista foarte putine campanii de conștientizare, iar multi dintre cei afectati nici macar nu recunosc depresia in timp ce o traiesc. Din practica am observat ca multi confunda depresia cu anxietatea, oboseala cronica sau alte forme de suferinta emotionala, insa depresia inglobeaza o suma mult mai complexa de simptome, fiind de altfel o boala, de cele mai multe ori, cronica”, declara psihologul Angela Nutu, vicepreședintele Asociatiei Romane de Hipnoza.

Mit: Munca grea invinge depresia

“Depresia afecteaza aproximativ unul din șase oameni la un moment dat in viata, aşadar remedii batraneşti şi jumatati de adevaruri in legatura cu aceasta boala des intalnita sunt din belşug. O astfel de idee fantezista este: “cufunda-te in munca şi te vei simti mai bine”. intr-un caz de depresie ușoara, asta ar putea intr-adevar ajuta, dar depresia este o conditie imprevizibila. Munca in exces poate fi de fapt un semn de depresie clinica, in special la barbati”, explica psihologul Angela Nutu

Mit: "Nu este de fapt o boala"

“Depresia este o conditie medicala serioasa – şi, printre principalele cauze de dizabilitate in randul adultilor din intreaga lume. Dovezi biologice ale bolii pot fi regasite prin investigatii de imagistica a creierului, care pot indica niveluri de activitate anormale in creier atunci cand depresia se instaleaza. Substantele de baza din chimia creierului, responsabile cu semnalele sistemului nervos, sunt de asemenea dezechilibrate la oamenii cu depresie”, afirma specialistul. 

Mit: Depresia este doar auto-compatimire

“Cultura noastra admira adesea vointa şi taria mentala şi eticheteaza prea repede și prea ușor pe oricine se plange. insa oamenii cu depresie clinica nu sunt leneşi, nu se auto-compatimeasc și nu cauta atentie. Și nici nu pot face ca depresia sa dispara peste noapte. Depresia este o boala reala – o problema de sanatate legata de schimbari ce au loc in creier. Ca orice alta boala, pentru vindecare ai nevoie de o terapia potrivita”, declara psihologul Angela Nutu.

Mit: Ajutor inseamna medicamente pentru o viata intreaga

"In ciuda rumorii despre “Natiunea Prozac”, medicamentatia este unul din instrumentele folosite pentru a scapa de depresie; și sa ceri ajutor nu inseamna ca vei fi presat sa iei medicamentele prescrise. De fapt, studiile sugereaza ca terapia “vorbita” functioneaza la fel de bine ca medicamentele, in special in cazul depresiilor uşoare și moderate”, considera specialistul.

Mit: Oamenii depresivi plang foarte mult

“Nu intotdeauna oamenii depresivi plang foarte mult. Unii oameni nu plang sau chiar nu se comporta teribil de trist cand sunt in depresie. in schimb, sunt “goi” emotional şi se pot simti inutili sau lipsiti de valoare. Chiar şi fara simptome dramatice, depresia netratata impiedica oamenii in a-şi trai viata la potential maxim – şi aduce pierderi familiei”, este de parere psihologul Angela Nutu, vicepreședintele Asociatiei Romane de Hipnoza.

Mit: Depresia vine odata cu imbatranirea

“Multi oameni trec prin provocarile imbatranirii fara sa intre in depresie, dar atunci cand are loc, este posibil sa fie trecuta cu vederea. Oamenii mai in varsta işi pot ascunde tristetea sau pot sa aiba simptome diferite, vagi: mancarea nu mai are acelaşi gust, durerile şi neplacerile se intensifica sau se schimba modelul de somn. Problemele medicale pot declanşa depresie la oamenii mai in varsta – iar depresia poate incetini recuperarea dupa un atac de cord sau operatie”, considera Angela Nutu.

Mit: Sa vorbeşti despre asta inrautateste lucrurile

“La un moment dat, oamenii au fost sfatuiti sa nu se concentreze asupra problemelor, vorbind despre ele. Astazi, exista dovezi cum ca discutiile ghidate de un profesionist ne pot imbunatati in mod clar starea. Diferitele tipuri de psihoterapie și hipnoterapia ajuta la tratarea depresiei prin schimbarea modelelor negative de gandire și a gandurilor subconştiente. Primul pas este sa vorbeşti cu un profesionist din domeniul sanatatii mintale”, declara specialistul.

Mit: Adolescentii sunt nefericiti prin natura lor

“Cu toate ca multi adolescenti sunt schimbatori şi intrigati de “partea intunecata”, tristetea prelungita sau irascibilitatea nu este normala pentru ei. Atunci cand nefericirea dureaza mai mult de 2 saptamani, ar putea fi un semn al depresiei – studiile arata ca depresia se dezvolta la aproximativ un adolescent din 11. Alte semnale ca un adolescent ar putea avea nevoie de ajutor, includ: sa fii trist constant sau irascibil chiar cu prietenii, sa nu iti placa deloc activitatile preferate sau o scadere brusca a notelor la școala”, explica psihologul Angela Nutu.

loading...
  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din dezvoltare-personala

Expertul Acasa.ro, psiholog Daniela Nicoleta Dumitrescu: 10 ani in plus sau 10 ani cu plusuri?

Experti Familie & Relatii

Expertul Acasa.ro, psiholog Daniela Nicoleta Dumitrescu: Copiii nu trebuie sa fie atenti, copiii trebuie sa fie curiosi!

Experti Familie & Relatii

Expertul Acasa.ro, psiholog Daniela Nicoleta Dumitrescu: A sti sa fii cu tine insuti

Experti Familie & Relatii

Expertul Acasa.ro, Daniela Irimia: Cele 3 moduri prin care comunicam zi de zi

Experti Familie & Relatii

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Daniela Irimia: Femeia in rol principal

Expertul Acasa.ro Daniela Irimia, trainer de dezvoltare personala

Pune o intrebare

Top

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.