Dezvoltare personala

#viata sociala #oameni #prieteni

5 roluri majore ale oamenilor in vietile noastre

Persoanele care ne inconjoara joaca un rol foarte important in viata noastra. Partea buna rezida din faptul ca nu suntem toti la fel si, astfel, ne putem imbunatati continuu invatand unii de la altii. In fiecare etapa a vietii, fiecare dintre noi avem cate un dar de oferit celor din jur, fie el constient sau nu. Unii oameni care trec prin viata noastra ne pot fi mentori, altii pot fi indrumati de noi. Pe unii ii numim prieteni pentru ca petrecem mult timp impreuna si ne impartasim secretele, altii au alte roluri fata de noi: membrii familiei, partener de viata, coleg de scoala sau de serviciu etc.

In opinia cunoscutului psiholog roman Laura-Maria Cojocaru, presedinte si fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistica Somato-Integrativa (INLPSI), atunci cand suntem copii credem ca toti cei care intra in viata noastra vor ramane pentru totdeauna si, o parte din noi, continua mereu sa-si doreasca asta. “Este firesc sa ne dorim continuu feedback-ul celorlalti legat de faptul ca suntem bine asa cum suntem. Acest feedback inseamna atentie, acceptare, iubire, prietenie, iertare, recunostinta, sustinere emotionala. Acceptarea faptului ca, totul in viata se schimba, deci si noi si ceilalti, duce la o adaptare mai usoara la transformari si la a intelege ca viata este o bucurie, o binecuvantare”, explica psihologul Laura Maria Cojocaru.

Totodata, psihologul este de parere ca oamenii din vietile noastre indeplinesc 5 roluri: rolul convenabi, rolul situational, rolul obligatoriu, rolul “imi permite sa fiu EU” si rolul “am nevoie”.

1. Rolul convenabil

 Rolul convenabil este ceva care functioneaza bine pentru toti membrii unui grup si are ca scop socializarea pe acelasi subiect de interes. Implicarea variaza de la placerea momentului, pana la o legatura mai profunda emotional si situational. „Cei cu acest rol sunt cei pe care ii suni pentru un festival de muzica, cei pe care-i mobilizezi pentru a merge intr-o excursie sau pentru o cafea in oras. Este persoana pe o suni la orice ora din zi si din noapte pentru ca stii ca te va asculta/ajuta neconditonat, chiar daca nu ati mai vorbit de o perioada mare de timp. In general, ai deja in minte anumite persoane pe care le soliciti pentru anumite activitati si socializezi cu aceiasi oameni pentru anumite tipuri de evenimente. Aceasta este o strategie functionala si sanatoasa a inconstientului de a fi eficienti, de a ne conserva energia si de a ne odihni si incarca ”bateriile” interioare in mod rapid si sigur. Este ceva care functioneaza in mod natural si reciproc. Este posibil ca modelul de educatie primit sa ne conditioneze la a incerca sa solicitam aceeasi persoana pentru toate tipurile de contexte ale vietii. De aceea, recomandarea este sa ne largim intentionat si constient cercul de persoane astfel incat sa nu epuizam pe nimeni ca energie si timp si, astfel, sa avem acces la cat mai multe lucruri noi de invatat”, explica psihologul Laura Maria Cojocaru.

2. Rolul situational

“Rolul situational este jucat de obicei de un coleg de scoala sau de serviciu, o persoana prezenta ocazional intr-un grup de prieteni etc. Unii oameni sunt prezenti in viata noastra doar la anumite ore din saptamana sau doar o singura data. Este posibil sa nu ne placa foarte mult sa fim in preajma lor, insa contextul ne cere sa petrecem ceva timp impreuna. In plus, acea persoana poate detine niste raspunsuri legate de context sau poate aduce ceva nou. Situatia poate fi reciproc benefica”, declara psihologul.

3. Rolul obligatoriu

“Nu ne putem alege familia, iar acest tip de relatie este ”obligatorie”, deoarece nu ne putem schimba legaturile de sange. Poate ca nu ti-ai alege parintii ca prieteni daca nu ai fi ruda cu ei, poate nu ai vrea sa-l vezi pe fratele tau la fiecare Craciun daca nu ar fi fratele tau, poate nu ai iesi cu sora ta la cumparaturi ca sa-si aleaga rochia de mireasa, daca nu ar fi sora ta etc. Relatiile pe care le stabilim cu familiile noastre sunt unice si individuale. Daca te simti presat sa te intelegi si sa interactionezi cu cineva, ar putea fi o relatie ”obligatorie”. Situatia poate fi benefica pentru toti cei implicati, daca exista suficienta iubire, iertare, acceptare, flexibilitate, comunicare, recunostinta, sustinere emotionala. Daca nu, situatia poate deveni benefica acceptand - si de-o parte si de alta - ca ne este mai bine sa renuntam la fortari”, este de parere specialistul.

4. Rolul “imi permite sa fiu EU”

Aceste persoane reprezinta ceea ce numim ”suflete pereche”. Sunt persoanele pe care noi le alegem si care ne aleg. Acestia sunt cei cu care alegem sa petrecem timp pentru ca ne dorim cu adevarat, pentru ca, alaturi de ei, simtim ca putem sa fim noi insine. Poate fi un prieten, un coleg, ar putea fi desigur si un membru al familiei. “Fie ca realizam sau nu, devenim treptat ca aceia cu care petrecem cel mai mult timp. Incepem sa ne comportam ca ei, sa gandim ca ei, sa aratam ca ei, chiar sa luam decizii pe baza a ceea ce observam la ei. Responsabili de acest lucru sunt neuronii oglinda, un set de neuroni ai creierului nostru care ne permit sa invatam prin imitare in mod inconstient, fara sa percepem vreun efort. De aceea, este indicat ca aceste persoane ”de suflet” sa fie persoane cu un mod de gandire pozitiv si motivant, sa aiba exersate strategii de succes cel putin intr-un domeniu de viata sau, macar, sa aiba deschiderea si dorinta de a invata, de a evolua”, considera psihologul Laura Maria Cojocaru.

5. Rolul “am nevoie”

Oamenii sunt in viata noastra din diferite motive. Relatiile cu ei pot fi frustrante sau uimitoare. Realizarea si acceptarea faptului ca, toata lumea joaca un rol diferit in cresterea personala poate fi extrem de benefica, mai ales atunci cand oamenii nu actioneaza in felul in care dorim. “Propune-ti sa observi, sa intelegi si sa accepti rolul acestora in viata ta si ceea ce inseamna ei pentru tine la nivel de lectii de viata. Cauta sa ramai centrat pe felul in care, interactiunea cu acea persoana te-a provocat sa te descurci singur, sa-ti asumi responsabilitati, sa dobandesti noi cunostinte, noi abilitati, sa te exprimi mai liber si mai sigur pe tine. Oamenii ”deranjanti” te mai pot invata curajul de a indeparta oamenii negativi din viata ta si renuntarea la relatiile care nu servesc cresterii tale. Modul in care raspunzi la comportamentul celorlalti se afla in controlul tau! Poti alege sa te plangi sau poti alege sa cresti Aminteste-ti constant ca oamenii din jurul tau au o influenta critica asupra energiei, cresterii si probabilitatii tale de succes!”, ne sfatuieste psihologul Laura-Maria Cojocaru, presedinte si fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistica Somato-Integrativa (INLPSI).

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din dezvoltare-personala

Expertul Acasa.ro, psiholog Elena Done: Identitatea de sine

Experti Familie & Relatii

Expertul Acasa.ro, psiholog Daniela Nicoleta Dumitrescu: 10 ani in plus sau 10 ani cu plusuri?

Experti Familie & Relatii

Expertul Acasa.ro, psiholog Daniela Nicoleta Dumitrescu: Copiii nu trebuie sa fie atenti, copiii trebuie sa fie curiosi!

Experti Familie & Relatii

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Simona Jeles, psihoterapeut: Cadoul de Craciun. De ce inseamna atat de mult?

Expertul Acasa.ro, Simona Jeles, psihoterapeut

Pune o intrebare

Sfatul expertului