Cresterea copilului

#tratare anxietate copii #cauze anxietate copii #anxietate copii #anxietate

Cum iti ajuti copilul sa treaca peste starile de anxietate

Starile de anxietate sunt frecvent intalnite la copii, fiind provocate de nenumarate temeri. In timp ce unii micuti se pot teme de intuneric, altii pot deveni anxiosi in prezenta unor persoane straine sau a unor animale de companie. Important este ca un parinte sa stie ce sa faca intr-o astfel de situatie.

Starile de anxietate, care apar atunci cand un copil crede ca este in pericol, se pot manifesta diferit de la un micut la altul. In timp ce unii plang si incep sa tremure, altii se retrag intr-un colt si pot refuza comunicarea cu cei din jur. In unele cazuri, pot aparea atacuri de panica.

Cele mai intalnite temeri ale copiilor

Intre 3 si 7 ani, copiilor le poate fi teama de nenumarate lucruri si chiar de animale. De asemenea, se pot teme de ceva ce tocmai au auzit intr-o discutie a parintilor, cum ar fi un cutremur sau un accident. Cum la aceasta varsta frageda si imaginatia este una debordanta, cea mai comuna teama acopiilor sunt monstrii sau balaurii.

Tot la aceasta varsta mai poate aparea anxietatea de separare. Aceasta se manifesta atunci cand sunt nevoiti sa se desparta de parinti sau de bunici sau cand trebuie sa fie lasati la gradinita sau la scoala.

Cum pot fi depasite starile de anxietate

Este foarte important sa comunici cu micutul tau, sa ii explici de fiecare data ca nu i se va intampla nimic rau.

De exemplu, daca este agitat in preajma unui caine, o solutie catre vindecarea de aceasta teama este sa ii arati imagini cu catei si diferite filmulete haioase. Un alt pas este sa mergeti in vizita la prieteni de familie care au un patruped dragalas, de preferinta un pui. Incurajeaza-ti copilul sa il priveasca si apoi sa se joace cu el. Infruntarea pericolului este o metoda eficienta de a depasi anxietatea.

Scolarii, anxietati diferite

In cazul copiilor trecuti de varsta de 7 ani, starile de anxietate provin cel mai mult din teama ca nu se descurca la scoala, ca nu sunt destul de buni la o materie sau alta. Se lasa prinsi de un sentiment de neputinta, iar parintele este cel care trebuie sa ii ofere ajutorul. Fa-ti timp sa dicuti cu el, incurajeaza-l sa iti spuna supararile. Nu il critica, fiindca nu vei face decat sa il faci sa se inchida in el.

Spune-i ca aceste stari sunt firesti pana la urma si da-i exemple personale, cand si tie ti-a fost teama de un fapt sau altul. Incurajeaza-l sa practice un sport, caci ajuta la eliberarea tensiunilor. In cazul in care starile de anxietate nu trec, este recomandat sa ceri sfatul unui psiholog.

Sursa foto: pixshark.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cresterea-copilului