Cresterea copilului

#cadou #copil #craciun #mos craciun #sarbatori

Cadouri de sarbatori pe care le pot confectiona copiii

De Craciun, copiii primesc daruri de la Mos, insa aceasta sarbatoare nu simbolizeaza doar indeplinirea propriilor dorinte. Craciunul este perioada perfecta pentru a-l invata pe copilul tau ce inseamna generozitatea si compasiunea. Si pentru ca nu valoarea materiala a cadoului conteaza cel mai mult, ajuta-l pe micut sa confectioneze daruri pe care sa le imparta cu drag tuturor membrilor familiei.

Scrieti un eseu

Mai tii minte cand doamna invatatoare iti cerea sa ii scrii o compunere mamei sau celor dragi pe care sa o daruiesti la ocazii speciale ? Desi ti se poate parea banal, cuvintele pline de sinceritate ale copilului tau vor insemna mai mult decat orice lucru costisitor. Asadar, achizitioneaza-i niste coli de hartie mai speciale, cu imprimeruri festive, si incurajeaza-l pe micutul tau sa scrie un mic eseu pentru persoanele dragi. De asemenea, lasa-l sa o decoreze asa cum isi doreste si, la sfarsit, ornati lucrarea cu o fundita rosie de Craciun.

Decorati o rama foto

Bunica se va bucura nespus de mult sa aiba in casa, la loc de cinste, o poza cu nepotelul ei. Pentru a face surpriza sa fie si mai placuta, achizitioneaza o rama simpla din lemn si lasa-l pe copilul tau sa o decoreze. De la culori, acuarele sau stickere pe care le gadesti in comert, copilul tau va avea la indemana suficiente mijloace pentru a realiza o adevarata opera de arta . Pentru cei mai priceputi, confectionati impreuna rama foto. Ai nevoie de cateva bucatele de carton rezistent, hartie colorata si elemente de ornament.

Realizati un colaj al familiei voastre

Din pacate, nu reusesti sa te vezi cu rudele tale atat de des precum ti-ai dori, insa un colaj de familie poate fi cadoul perfect pentru a recupera putin timpul pierdut. Ai nevoie de un caiet cu foi simple, neliniate, sub forma unui album. Lipeste impreuna cu copilul tau tot felul de poze de familie, desene realizate de micut, dar si diferite suveniruri, ca frunze  sau flori uscate, scoici, moneda locala din tarile unde ati calatorit etc. Inserati texte haioase si ambalati colajul de sarbatoare.

Personalizati diverse obiecte

Pentru matusa pasionata de gradinarit sau pentru sora mai mare care vrea sa fie mereu in pas cu moda, incercati sa personalizati diverse obiecte folosindu-va de materiale speciale, precum vopseluri pentru textile sau ceramica, paiete, funde, diverse stampile, margele etc. Un excelent exercitiu de imaginatie pentru micutul tau, care abia va astepta sa se joace cu toate aceste materiale. Puteti personaliza aproape orice, pernute, ghivece pentru flori, cesti, farfurii, genti, tricouri etc.

Realizati diferite obiecte – ornament

Ai nevoie de borcane de diferite dimensiuni, sticle si tot felul de materiale haioase pentru a realiza niste suveniruri numai bune pentru persoanele carora le place sa stea in bucatarie sau adora decoratiunile interioare. Tot ceea ce trebuie sa faca micutul tau este sa aseze, sub forma de straturi, rand pe rand toate aceste materiale intr-un borcan sau o sticla. Nisip colorat, scoici, boabe de orez, pietricele, paiete – pe toate aceste copilul tau le poate aranja in orice ordine doreste.

Confectionati „bijuterii”

Achizitioneaza niste piese de puzzle si decorati-le dupa bunul plac. Pentru a le acoperi suprafata, ai nevoie de un spray colorat. Mentine aerul festiv si opteaza pentru auriu sau argintiu. Pentru un rezultat mai traznit, colorati fiecare piesa de puzzle diferit. Insiruiti-le apoi pe un fir rezistent si realizati astfel niste margele haioase sau o bratara. Cauta in comert si tortite pentru cercei. In felul acesta, poti completa setul cu o pereche de cercei asortata la colier si bratara.

Confectionati un bradut haios

Acum copilul va avea nevoie de ajutorul tau, pentru ca pentru confectionarea bradutului este nevoie si de indemanarea unui adult. In primul rand, realizati dintr-o coala mare de carton un con care la reprezenta corpul bradutului. Depinde de voi doi cat de mare vreti sa fie acest cadou. Mai departe, deseneaza impreuna cu copilul tau, conturul palmei acestuia pe hartie verde. Decupati cat mai multe „manute” si lipiti-le pe bradut, in locul acelor de brad. Mai departe, ornati toata aceasta constructie cu fundite rosii si daruiti-o celor dragi. Atasati mici felicitari de sarbatori care sa contina diverse mesaje din partea copilului tau.
 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cresterea-copilului