Sarcina

#preconceptie #scumpirea alimentelor #sanatate #copii #nastere #fumat #pregatire

5 lucruri pe care este bine sa le faci inainte de a ramane insarcinata

Pregatirea organismului pentru o viitoare sarcina este un lucru esential atat pentru sanatatea ta, cat si pentru dezvoltarea normala a fatului. De aceea, daca planuiesti sa ramai insarcinata, este bine sa stii ce trebuie sa faci pentru a preveni eventualele probleme din timpul sarcinii.


1 Mergi la medic pentru un consult

Daca te-ai hotarat ca este momentul sa ramai insarcinata, primul lucru pe care trebuie sa il faci este sa mergi la medic pentru un consult. Doctorul iti va oferi indrumari cu privire la analizele pe care este bine sa ti le faci si te va informa cu privire la tot ce inseamna sarcina. Este bine sa cunosti istoricul bolilor din familie, pentru ca medicul sa-ti poata da cele mai bune sfaturi.


2 Fa-ti un set de analize

Analizele sunt foarte importante in preconceptie, intrucat te ajuta sa afli daca esti pregatita din punct de vedere medical pentru o sarcina. Efectuarea factorului Rh la ambii parteneri si hemograma sunt doar doua dintre analizele recomandate in preconceptie.


3 Consuma alimente bogate in acid folic

Acidul folic reduce riscul ca bebelusul sa vina pe lume cu defecte de tub neural. Gasesti acid folic in citrice, suc de rosii, banane, broccoli, spanac si mazare. La indemnul medicului, este posibil sa fie nevoie sa iei si suplimente pe baza de acid folic.


4 Renunta la fumat si la alcool

Renunta din timp la fumat si la alcool, daca vrei sa ai o sarcina lipsita de probleme. Este important sa ai un stil de viata sanatos inainte sa te hotarasti ca vrei sa ramai insarcinata, mai ales ca nu poti sti ca esti insarcinata decat la cateva saptamani dupa ce deja s-a intamplat bucuria.


5 Aprovizioneaza-te cu mancare sanatoasa

Pentru a putea avea o sarcina normala si un bebelus sanatos, este indicat sa mananci alimente care iti furnizeaza vitamine si minerale esentiale, precum calciu, magneziu, fier si vitamina B12.

Din frigiderul tau nu ar trebui sa lipseasca spanacul, castravetii, germenii de grau, telina, laptele, iaurtul degresat, cartofii si sfecla. Nucile, uleiul de masline, migdalele, orezul brun si semintele de dovleac sunt alte alimente pe care este bine sa le consumi in perioada de preconceptie.

Tu stiai cat de important este sa-ti pregatesti organismului pentru sarcina in perioada de preconceptie?

Sursa foto: womenshealthcaretopics.com
 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Sfatul expertului