Violenta domestica este prezenta atat in familiile cu educatie precara, cat si in familiile evoluate, iar in cele mai multe cazuri, motivele sunt asemanatoare: nevoia barbatilor de a domina femeile.
“In familiile sarace, barbatii sunt violenti din cauza unor nevoi nesatisfacute, care genereaza frustrare si agitatie. Hranirea deficitara, proasta alimentatie, lipsa hranei si consumul de alcool sunt alte cauze majore care sporesc gradul de violenta in familie. De cealalta parte, in familiile cu situatie financiara mai buna si cu un nivel superior de educatie, competitia dintre parteneri, aportul finaciar-material al fiecaruia, lipsa comunicarii si a timpului necesar cuplului, cauzeaza tensiune. Daca aceste conflicte nu sunt rezolvate pasnic, pot degenera in agresiune: de la abuzuri verbale pana la violenta fizica. Nu exista categorii sociale in care violenta domestica sa nu fie un risc, aceasta predomina in toate paturile sociale, indiferent de nivelul de educatie, situatie financiara, varsta sau religie”, afirma psihologul Maria Verdi.
Cum escaladeaza o banala cearta in familie si cum se ajunge la violenta?
“In momentul in care agresorul vrea sa profite de slabiciunea victimei, de cele mai multe ori foloseste argumente false pentru a genera o cearta, care poate escalada in violenta verbala, emotionala, psihica, sociala, economica si chiar sexuala. Nu putem spune care dintre aceste forme este mai grava. Orice femeie este unica si modul in care ea traieste socul, ne da indicii despre gravitatea traumei. Sunt femei care sunt abuzate sexual, batute, amenintate, urmarite apoi. Este un calvar, din care cu greu pot iesi. Trauma se intensifica cand victima este nevoita sa locuiasca multi ani impreuna cu agresorul, este supusa la un sir nesfarsit de abuzuri. In urma multor ani de agresiune, victima poate dezvolta sindromul Stockholm, iar atunci este mai greu sa constientizeze ca ea traieste iadul, din cauza atasamentului fata de agresor”, afirma psihologul Maria Verdi, directorul Centrului ReCreation Life.
“De cele mai multe ori, femeile abuzate au vazut violenta la tatal care o certa sau o batea pe mama, iar ele pe atunci erau tampon intre parinti. Mai tarziu, aceste fete, cand devin femei, atrag in viata lor un partener agresiv - pasiv sau violent, pentru ca la nivel inconstient, creierul recunoaste un barbat pe masura scenariului de viata parental”, spune psihologul Verdi.
Cum poate fi combatuta violenta impotriva femeilor?
Avem nevoie de centre care sa adaposteasca femeia in situatiile de urgenta, este vitala protectia sociala a mamei si a copilului, dar este imperios necesar sa cream conditiile dezvoltarii personale a fiecarei femei, a tinerelor, impreuna cu posibilitatea vindecarii traumelor trecutului”, spune Verdi. In acelasi timp, remarca psihologul, este nevoie sa educam barbatii, astfel incat ei sa constientizeze ca forta lor interioara creste cand energia lor masculina este canalizata pentru protectia si iubirea femeii.
Disiparea energiei masculine prin subjugarea femeilor nu le creste stima de sine, nu in acest mod isi demostreaza ca sunt barbati. Abuzul femeilor reprezinta atentatul impotriva creatiei, este o arma impotriva vietii. Femeile au nevoie si au dreptul la siguranta acasa, la scoala, la locul de munca, pe strada. Aceasta societate poate fi vindecata prin introducerea cadrelor necesare care sa armonizeze relatia barbat-femeie, protejand fetele, femeile, mamele noastre. Este datoria noastra, a tuturor si suntem responsabili sa ne aducem contributia pentru instaurarea sigurantei si protectiei femeii”, conchide psihologul psihoterapeut Maria Verdi.