Dragoste

#intalnire #gesturi enervante #discutii lungi #inocenta #lamentari

Gesturi si vorbe neintentionate pe care barbatii le considera enervante la o femeie

Succesul unei intalniri romantice depinde de foarte multi factori, dar de cele mai multe ori micile detalii fac diferenta. Nu este suficient sa ai o tinuta impecabila, trebuie sa fii atenta si la comportament, la vorbele pe care le spui si la gesturile pe care le faci. Uneori, fara sa iti dai seama, poti spune sau face anumite lucruri care nu sunt deloc pe placul potentialului tau partener, ba chiar l-ar putea enerva.

Vorbesti prea mult despre tine

O intalnire intr-un spatiu public cu un potential partener are un scop bine definit, acela de a va cunoaste mai bine, de a descoperi daca exista atractie intre voi si daca vreti sa acordati o sansa relatiei voastre. Cu toate acestea, in momentul in care incepi sa vorbesti prea mult despre tine, poti lasa impresia ca esti vanitoasa, aroganta si narcisista.

Chiar daca vorbitul in termeni laudativi despre propria persoana este un gest neintentionat, te poate pune intr-o lumina proasta si il poate enerva pe partenerul tau, de aceea este bine sa fii moderata in tot ceea ce faci si ce spui.

Raspunzi cu "da" si "nu"

Sunt anumite intrebari la care un raspuns simplu, afirmativ sau negativ, este suficient, insa daca raspunzi la toate intrebarile partenerului tau in acest mod, il vei enerva, intrucat nu ii oferi posibilitatea de a avea parte de o conversatie cursiva, de a aprofunda un subiect.

De vina pentru aceasta situatie poate fi timiditatea ta, iar raspunsurile scurte pot fi neintentionate, dar cu toate acestea nu sunt in avantajul tau.

Vorbesti ca un copil

Uneori, este amuzant sa vorbesti ca un copil in fata unui potential partener, sa folosesti diminutive si sa stalcesti anumite cuvinte, insa trebuie sa ai o limita, altfel devii enervanta. Poate ca nu vorbesti in mod intentionat ca un copil, poate ca iti place sa fii jucausa si inocenta, dar trebuie sa iti impui o limita si sa constientizezi ca barbatul pe care il ai in fata vrea sa discute cu o femeie adulta, serioasa.

Te lamentezi intruna

La o intalnire romantica este bine sa eviti lamentarile, deoarece pot deveni enervante pentru cel pe care vrei sa il cuceresti. Uneori, in mod neintentionat, poti da frau liber lamentarilor, fie pentru ca simti nevoia sa te eliberezi de tensiunile acumulate in ultima perioada, fie pentru ca ai incredere ca el te poate intelege. Insa aceasta atitudine nu este in beneficiul tau si il poate face pe partenerul sa puna punct intalnirii.

Sursa foto: bellebeirut.com
 

  •   2013-06-07
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Sebastian Barbu

Vezi toate articolele

Articole din dragoste

Sfatul expertului

Daniela Irimia, trainer de dezvoltare personala: Comunicarea asertiva si rolul ei in mentinerea relatiilor

Expertul Acasa.ro Daniela Irimia, trainer de dezvoltare personala

Pune o intrebare

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Simona Jeles, psihoterapeut: Ce sa faci ca sa scapi de anxietate?

Expertul Acasa.ro, Simona Jeles, psihoterapeut

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii