Dragoste

#dragoste #parinti #partener #relatie

Cum procedezi cand parintii sunt impotriva persoanei pe care o iubesti

Parintii doresc intotdeauna binele copiilor lor, dar se poate intampla ca parerile celor doua "tabere" sa nu coincida de fiecare data. In general, parintii au idei bine inradacinate despre cum ar trebui sa fie partenerul de viata al copilului lor, iar atunci cand realitatea este total opusa, incep sa apara divergentele. Si tie ti se intampla ca parintii sa nu accepte in familie persoana pe care o iubesti?

Desi tin mult la tine, parintii nu isi dau seama ca te pun intre ciocan si nicovala si ca lasa tot greul pe umerii tai. Intotdeauna alege calea de mijloc, astfel incat sa pastrezi relatia buna pe care o ai cu parintii, dar in acelasi timp sa ai grija de relatia ta sentimentala.


Analizeaza obiectiile parintilor

Este posibil ca motivele pentru care parintii sunt impotriva partenerului tau de viata sa fie banale si chiar stupide, dar in acelasi timp este posibil ca aceste motive sa fie cat se poate de serioase. Nu trece cu vederea parerea lor, intrucat ii vei face sa creada ca ii ignori si ca toti anii in care ti-au oferit cele mai bune conditii au fost in zadar.

Analizeaza obiectiile lor si incearca sa-ti dai seama daca au dreptate sau nu.


Cand parintii au dreptate

Sigur ca tu esti atat de indragostit incat nu poti vedea relatia in ansamblu sau cel putin nu poti sti cum se vede ea din exterior. De aceea, parerea parintilor conteaza enorm. Fiind cei mai mari critici, ei iti pot spune sincer cum vad relatia ta.

Daca iti spun ca te-ai schimbat in rau de cand esti cu actualul tau partener de viata, daca te avertizeaza ca ai inceput sa ai vicii periculoase de cand esti cu aceasta persoana, daca iti dau motive punctuale de ce nu este buna pentru tine, inseamna ca o samanta de adevar exista.

Nu ii blama pentru faptul ca nu sunt de acord cu relatia ta si ca incearca sa-ti deschida ochii. Gandeste-te daca intr-adevar merita sa ramai langa o persoana care nu iti face bine.


Cand parintii nu au dreptate

Atunci cand parintii se leaga de detalii minore pentru a-si scuza dezacordul fata de relatia ta, este momentul sa iei masuri. Incearca sa le arati ca nu au dreptate atunci cand spun ca persoana pe care o iubesti nu este potrivita pentru tine deoarece conduce o masina ieftina sau sta in chirie.

Incearca sa le arati calitatile acestei persoane si, mai presus de toate, incearca sa-ti apropii partenerul de viata de parinti. Daca tu nu iti ajuti iubitul sau iubita sa se integreze in familie, parintii nu o vor face in locul tau.

Sursa foto: unionfilms.org

  •   2013-10-03
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Sebastian Barbu

Vezi toate articolele

Articole din dragoste

Sfatul expertului

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii