Actionam astfel incat toata lumea sa fie multumita, sa le fie bine si celorlalti si, pentru moment, poate ca ne simtim bine, stiind ca am facut ce e mai bine pentru toata lumea. Dar oare chiar este bine pentru toata lumea? Nu am uitat de noi? Din dorinta de a multumi pe toti din jurul nostru ne putem gasi in situatia in care decizia luata sa neglijeze ce este important pentru noi. ii multumim pe ceilalti, dar nu si pe noi insine.
Pe de alta parte, exista riscul de a aluneca in cealalta extrema, ajungand sa ii ignoram complet pe cei de langa noi atunci cand luam anumite decizii. Nu spun ca trebuie sa facem acest lucru, dimpotriva, nici nu ar fi ecologic pe termen lung, putem ajunge sa ranim fara motiv oameni importanti pentru noi, nu traim singuri pe lume. Un om pe care il respect foarte mult mi-a spus ca, atunci cand luam o decizie, este important sa fie bine pentru noi, pentru ceilalti si pentru Univers (pentru sistem in ansamblul sau). Nu trebuie, insa, sa ajungem sa uitam de noi atunci cand luam decizii.
De ce facem acest lucru? De ce uitam de noi? Din nou, motivele pot fi variate atunci cand ducem la extrem aceasta uitare de sine, in incercarea de a face mereu ce e mai bine pentru ceilalti. Din ce am putut observa, printre aceste motive se numara: dorinta de a ne mentine acea imagine de „baiat bun/ fata buna” care nu te refuza niciodata si face totul sa fie toata lumea multumita (care se poate traduce si prin dorinta de a fi acceptat, de a placea tuturor, ceea ce in unele cazuri poate semnala o stima de sine scazuta), poate teama de a fi judecati pentru modul in care am actionat (ceea ce de fapt inseamna cautarea aprobarii celor din jur), sau chiar conflicte interioare.
