Dezvoltare personala

# obstacole in calea fericirii #obstacole #fericire

Cele 3 obstacole ce stau in calea fericirii

Poate ca cea mai mare dorinta umana este aceea ca pe parcursul vietii noastre sa simtim din plin fericirea. Sa suferim mai putin si sa ne bucuram mai mult. Si visam ca in fiecare zi sa ne intersectam cu ea si s-o traim.

Asa ca ne stabilim obiective si ne imaginam ca la sfarsitul fiecarei actiuni pe care o vom face, ne vom primi doza de fericire. Dar cand finalizam ceea ce ne-am propus, realizam ca nu ne simtim deloc cum ne-am imaginat si nu reusim sa ne bucuram de priveliste.

Si atunci cautam un nou obiectiv, cu speranta ca de data asta sa ne simtim fericiti cand il vom finaliza. Sau alegem sa ne ascundem in carapacea noastra, amanam si ne gasim scuze pentru a nu actiona, de teama ca vom gresi, ca vom fi respinsi, ca vom fi criticati, in loc sa fim fericiti asa cum am visat.

Dar frica, impreuna cu amanarea si cu scuzele, sunt cei mai puternici 3 factori care stau in calea fericirii noastre. Sunt obstacolele care ne impiedica sa fim cu adevarat fericiti.

Frica este o emotie fundamentala, care se declanseaza atunci cand credem ca suntem in pericol, sau ca raspuns la durere si poate fi de mai multe feluri. Printre cele mai comune frici se afla frica de respingere, frica de critica, de judecata, de singuratate, frica de esec.

E firesc sa simtim frica, insa este important sa controlam intensitatea ei. Daca nu invatam modalitati functionale de a le regla intensitatea, putem ajunge sa fim sclavii propriilor noastre frici. De regula, cand simtim frica, tindem sa evitam acei factori care ne-o declanseaza. Insa acest comportament nu face decat sa creasca puterea temerilor noastre si sa ne paralizeze pe interior. Si cum putem cunoaste fericirea intr-un astfel de context?

Amanarea ne tine si ea intr-o bula de nefericire pentru ca nu reusim sa mergem pe drumul acela de care este important sa ne bucuram. Amanarea este un comportament evitant, cre ne impiedica sa indraznim, sa riscam sa facem lucruri noi, sa iesim din zona de confort si sa vedem ce este dincolo de ea. Pentru ca de regula, cele mai frumoase lucruri in viata sunt dincolo de zidurile sub care ne ascundem noi. Si daca amanam, riscam sa ratam o multime de noi oportunitati ce ne-ar face mai impliniti si fericiti.

Scuzele ne opresc din drumul nostru, ne limiteaza, ne absorb puterea, ne fac sa traim clipe de confuzie si regret. Ele ne tin blocati in nefericire, ne inabusa creativitatea, ne schimba parerea despre noi insine. Pentru ca odata ce ne inventam scuze, incepem sa credem putin despre noi. Cum ca nu suntem in stare, cum ca suntem lasi, cum ca nu avem vointa, putere, sau chiar capacitatea intelectuala de a face ceva demn. Si pe masura ce ne inventam scuze, ajungem sa ne urâm si sa ne pierdem respectul de sine din ce in ce mai mult. Nu putem fi nicidecum fericiti daca nu credem in noi.

Cu toate astea, oricine dintre noi poate trai o viata fericita si lipsita de regret. Pentru ca fricile pot fi invinse, amanarea poate fi depasita si scuzele pot fi transformate in dorinta de a realiza ceva frumos.

Mai multe despre cum poti sa faci asta, afli aruncand o privire aici:

"Traieste autentic! Descopera secretul fericirii"

Andreea Savulescu – Psihoterapeut, copywriter ArtaEducatiei

Advertorial

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din dezvoltare-personala

Expertul Acasa.ro, psiholog Elena Done: Identitatea de sine

Experti Familie & Relatii

Expertul Acasa.ro, psiholog Daniela Nicoleta Dumitrescu: 10 ani in plus sau 10 ani cu plusuri?

Experti Familie & Relatii

Expertul Acasa.ro, psiholog Daniela Nicoleta Dumitrescu: Copiii nu trebuie sa fie atenti, copiii trebuie sa fie curiosi!

Experti Familie & Relatii